În astrologia chineză, elementele aflate în anul nașterii unei persoane nu doar că descriu modul în care aceasta este percepută din exterior, ci și felul în care își dorește să fie văzută de ceilalți! Aceste elemente formează o “mască” pe care o purtăm, o fațadă care poate să nu reflecte întotdeauna personalitatea noastră autentică.
Astfel, este esențial să privim dincolo de aparențe și să înțelegem influențele subtile care modelează comportamentele și deciziile, în cazul de față ale celor doi candidați la președinție!
Vom descoperi că adevăratul lor caracter poate fi cu totul diferit de ceea ce vor să arate!
Însă, pentru început, haideți să vedem cum sunt acești doi candidați percepuți:
Ce au in comun cei 2 candidati din turul 2?
Atât doamna Elena Lasconi (nascută pe 20.04.1972), cât și domnul Călin Georgescu (născut în 26.03.1962) au influența Apei Yang în anul nașterii! Apa Yang simbolizează dinamismul, inițiativa și tendința de a respinge constrângerile. Cei guvernați de această energie tind să facă „valuri” în sens metaforic, fiind percepuți ca lideri hotărâți, cu o personalitate puternică.
Această energie se reflectă în imaginea pe care și-o proiectează în societate: doamna Lasconi este văzută ca o femeie rațională, onestă, idealistă, emoțională, uneori nesigură; pe când domnul Georgescu, ca un bărbat intuitiv, analitic, direct, încrezător, conștient de sine.
Totuși, această imagine publică ne poate induce în eroare, deoarece caracterul lor autentic, influențat de elementele aflate în ziua nașterii, este, în cazul amândurora, Yin.
Elena Lasconi previziuni astrologie chineza
Elementul cheie al doamnei Lasconi este Metalul Yin, simbolizat în astrologia chineză de o bijuterie prețioasă. Acest element o face rafinată, carismatică, populară! Este o femeie care știe să se „vândă” foarte bine, având un simț al imaginii extrem de bine dezvoltat!
Persoanele influențate de Metalul Yin excelează, de asemenea, în diplomație, știind să-și aleagă cuvintele cu mare grijă, în scopul de a crea conexiuni benefice. Sunt extrem de selective în ceea ce privește persoanele pe care le acceptă în cercul apropiat, căutând oameni de valoare de la care pot învăța. Cu toate acestea, din cauza unui ego puternic și perfecționismului desăvârșit, pot deveni inflexibile și insensibile la greșelile altora, punându-și propriile standarde înaintea oricărei loialități.
Când se simt amenințați sau percep că ceva important pentru ei este în pericol, oamenii Metal Yin pot deveni defensivi sau pot recurge la strategii subtile pentru a se proteja.
Șarpele de Metal, pilonul ce o influențează în cea mai mare proporție, îi aduce doamnei Lasconi trăsături precum compasiunea, reflectată printr-o capacitate profundă de a empatiza și de a înțelege nevoile celor din jur; un talent remarcabil, creativitate și dorința de a se perfecționa constant, ceea ce îi permite să își folosească resursele în mod strategic și inovator.
Totuși, această nevoie de perfecțiune poate aduce cu sine și momente de nesiguranță, o trăsătură subtilă a Șarpelui de Metal. Deși percepția publică este de determinare și forță, interiorul poate fi uneori marcat de autoanaliză și îndoieli.
Norocul este un alt aspect interesant al personalității sale! Influența Șarpelui o face să atragă oportunități și sprijin neașteptat, mai ales în momentele de răscruce! Acest noroc, însă, nu vine întâmplător; este susținut de șarmul nativ! Nevoia de a fi bine văzută de ceilalți devine o motivație puternică, iar dorința de aprobare o determină să acorde o mare atenție imaginii sale publice și să se implice activ în interacțiuni sociale.
Profilul Elenei Lasconi, conturat de energia Șarpelui de Metal, combină carisma, compasiunea, talentul și sensibilitatea.
Sub influența energiilor Dragonului de Lemn din 2024, combinate cu elementele pilonului lunii de naștere (pilonul ce dă detaliile în privința carierei), aceleași cu ale anului 2024, doamna Elena Lasconi se află într-un punct extrem de sensibil!
Succesul sau eșecul său nu vor fi intermediate – totul va fi total! Fie va atinge nivelul suprem, fie va experimenta cele mai umilitoare momente ale carierei sale!
Primul tur al alegerilor, în luna Porcului de Lemn (noiembrie 2024), a adus “ciocnirea” – practic schimbarea fundamentală! Acest raport de „ciocnire” se întâmplă între Porcul lunii și Șarpele aflat în ziua nașterii doamnei Lasconi.
Turul 2 la prezidențialele din 2025, ce se desfășoară într-o zi pură de Foc Yang (8 Decembrie 2024 – ziua Calului de Foc), va fi decisiv și extrem de imprevizibil! Elementul Foc în harta doamnei Lasconi reprezintă „Puterea”.
Întrebarea fundamentală rămâne: va fi această energie de Foc Yang favorabilă sau distructivă?
Oare este întâmplător faptul că avem deja o femeie candidat la președinție, chiar la linia de start a Epocii de Foc 9 (2024-2044)?
Această perioadă, cunoscută în metafizica chineză drept Epoca Femeii Lider, marchează o schimbare profundă în structurile sociale, economice și politice, la nivel global!
Este un timp în care femeile vor ocupa din ce în ce mai multe poziții de putere, aducând o perspectivă diferită în conducere și luarea deciziilor. Coincidență sau nu, acest moment evidențiază un punct de cotitură important în istoria României.
Doriți să înțelegeți mai bine trăsăturile de caracter ale doamnei Lasconi? Iată câteva exemple de personalități celebre născute sub influența Șarpelui de Metal: George W. Bush, al 43-lea președinte al SUA; Angelina Jolie, actriță.
Ce spune zodiacul chinezesc despre Călin Georgescu
Elementul cheie al domnului Călin Georgescu este Apa Yin, simbolizat în astrologia chineză de picăturile de ploaie. Acest element îl face flexibil, profund, cu o înțelegere subtilă a naturii umane, ceea ce îl face un bun psiholog! Este iertător și adesea vorbăreț, având o nevoie puternică de atenție și apreciere din partea celor din jur.
Persoanele influențate de Apa Yin sunt adesea temătoare, în special față de necunoscut și față de ceea ce nu pot controla.
Deși pot fi extrem de răbdătoare în unele situații, pot oscila către anxietate în fața incertitudinii, cedând ușor influenței celorlalți! În ciuda vulnerabilităților native, aceste persoane pot străluci atunci când sunt susținute și încurajate, fiind capabile de realizări importante când au încredere de sine.
Pe de altă parte, când sunt criticate sau se simt respinse, persoanele Apa Yin pot deveni instabile emoțional, având dificultăți în a face față presiunii. Domnul Georgescu poate evolua cel mai bine într-un mediu în care are parte de multă susținere, însă va întâmpina dificultăți dacă se confruntă cu respingere sau critică!
Porcul (Mistrețul de Apă), ce îl influențează în cea mai mare proporție, îi aduce o serie de trăsături care îl definesc atât în viața personală, cât și în carieră!
Unul dintre cele mai evidente aspecte ale caracterului său este natura sa rebelă, care se manifestă printr-o atitudine de respingere a convențiilor și normelor tradiționale. Perfecționismul este o altă trăsătură esențială a personalității sale, fie că este vorba despre carieră sau viața personală.
Această tendință poate fi atât un avantaj, cât și o provocare, deoarece Călin Georgescu se află într-o continuă căutare a îmbunătățirii și a excelenței, ceea ce poate duce la frustrare atunci când standardele sale nu sunt atinse sau nu există susținere din exterior.
Direct și onest, nu se ferește să își exprime opiniile și să abordeze adevărul, chiar și atunci când acesta poate fi incomod! Natura sinceră îl face de încredere, dar și un lider care nu se teme să ia decizii clare și decisive. Totodată, acest comportament poate fi perceput ca brutal sau provocator. Independența este o altă caracteristică definitorie pentru domnul Georgescu, dorindu-și să fie stăpân pe propriile alegeri și acțiuni.
În ciuda acestei independențe, este un bărbat extrem de sensibil, capabil să perceapă subtilitățile emoționale ale celor din jur! Această sensibilitate îl face totodată și vulnerabil în fața criticilor sau conflictelor.
Entuziasmul este o altă trăsătură remarcabilă, care îl face să se implice activ în proiectele la care visează. Ambiția sa este strâns legată de dorința de a face o schimbare reală, de a influența pozitiv mediul în care trăiește și de a lăsa o amprentă semnificativă în societate.
Primul tur al alegerilor din 2025, în luna Porcului de Lemn (noiembrie 2024), a adus ca energie principală elementul Apă în harta domnului Georgescu, element ce este reprezentat de către „oameni” – practic, susținerea prin intermediul oamenilor.
Un aspect important al hărții astrologice a domnului Georgescu este excesul de apă. Pe lângă elementul său cheie, Apa Yin, harta sa include încă trei elemente de apă, ceea ce dezechilibrează structura celor opt elemente prezente în mod obișnuit în destinul unei persoane.
Excesul de apă influențează starea de sănătate a domnului Georgescu, facandu-l mai predispus la depresii, atacuri de panică sau anxietate, în special în condiții de stres sau instabilitate! Același element îi poate aduce și vulnerabilități în privința rinichilor, sistemului urinar, organelor sexuale, sistemului hormonal sau celui limfatic.
Turul 2 la prezidentialele din 2025, ce se desfășoară într-o zi pură de Foc Yang (8 Decembrie 2024 – ziua Calului de Foc), va fi deosebit de important și pentru domnul Georgescu. Elementul Foc în harta acestuia reprezintă „Banii”.
Întrebarea cheie rămâne: Va fi această energie de Foc Yang favorabilă sau distructivă?
Analiza energiilor și trăsăturilor celor doi candidați ne oferă o perspectivă interesantă asupra personalităților lor, dincolo de imaginea publică și promisiunile electorale!
Doriți să înțelegeți mai bine trăsăturile de caracter ale domnului Georgescu?
Iată câteva personalități celebre născute sub influența Porcului de Apă: Thomas Hilfiger – designer, Michael Kors – designer.
Acum, rămâne o întrebare esențială:
Voi cu cine votați?
Interpretare de realizată de:
Cristina Vladimirov
consultant Astrologie Chineza si Feng Shui